In anul 1861, Anglia este puternic marcata atat de decesul Ducesei de Kent ( mama Reginei Victoria) cat mai ales de decesul printului consort, Albert. Dupa moartea Printului Albert, Regina Victoria a purtat doliu pentru tot restul vietii ei.În același timp, în Statele Unite, primele focuri de arma marcau începutul Războiului Civil.

In acest context istoric, pe ambele părți ale Atlanticului, medalioanele de doliu au devenit un accesoriu foarte important. In acestea, erau pastrate amintiri legate de cei dragi, medalioanele conținand bucle de păr sau fotografii daguerreotype ( primele tipuri de fotografii ). Pandantivele “locket” erau frecvent purtate  pe lanțuri cu design aplatizat,  tip “book chain”, decorate prin emailare in maniera “Taille d’épargne”.
Bijuteriile si hainele de doliu din perioada Victoriana erau purtate conform unui protocol

strict: un an de doliu , in care se purtau doar bijuterii si haine negre, era urmat de o alta jumatate de an in care erau permisa purtarea  unor haine in culori terne, precum griul, movul, sau purpuriul.

In realizarea bijuteriilor victoriene de doliu ( “mourning jewelry” ), cele mai intrebuintate materiale au fost: Jetul ( mineraloid format din lemn descoscompus in straturi geologice aflate sub presiune), Onixul, Gutta Percha ( esenta lemnoasa, forma a latexului natural ), Vulcanita, French jet ( sticla mata, de culoare neagra ) si  Bog oak ( lemn partial fosilizat ).

Dupa moda bijuteriilor egyptian si etruscan revival ( anii 1850), in anii 1870 , o alta descoperire arheologica (comoara Templului Kurium) avea sa popularizeze motivele de inspiratie feniciana.

Semilunile victoriene, inspirate din cultura feniciana,  erau decorate prin emailare, incrustare cu pietre si granulare. Simbolul semilunei a fost folosit in designul  broșelor, al cerceilor și pandantivelor,  rămânând la moda până la sfârșitul secolului.

Motivul semilunei, adesea in asociere cu o stea, fusese folosit inca din anii 1835, dupa trecerea cometei Halley.

 

Datorita unui concept popularizat accidental prin intermediul nuvelei ” Anne of Geierstein” ( publicata in anul 1829, autor Sir Walter Scott ),  in epoca victoriana,  opalul avea reputația de piatra ce aduce ghinion. Descoperirea, in Australia ( teritoriu Britanic ), a unei mari  cantitati de opal, a determinat-o pe insasi  Regina Victoria  să spulbere superstitia, purtand bijuterii cu acest anturaj. Până la sfarsitul anilor 1880, opalul și-a pierdut o mare parte din reputația negativa, fiind folosit în cele mai noi modele de bijuterii.

In perioada ” middle victorian”, cele mai populare anturaje de origine naturala au fost : ametistul, granatele, cuartul, smaraldul, diamantele, onixul, opalul, perlele, rubinele, bog oak-ul, jetul natural, fildesul si carapacea de testoasa.

 Descoperirea, in Nevada ( anul 1860 ),  a unor mari zacaminte de argint , a determinat o mare reducere a  preţului international al acestui metal, aparand o mare oferta de bijuterii accesibile si claselor sociale medii.  De asemenea, intens folosit in monturi, a fost si aurul cu puritate scazuta ( 8 karate, 10 karate).In anii 1880, decorarea accesoriilor vestimetare a capatat o exprimare mai fantezista, fiind la moda gravarea cu  monograme, ghinde, ancore, inimioarele, albinele, clopoţei, păsări, lebede, stele, sfinxi şi margarete.

autor: Anca Adina Neagu
asistent manager www.artantik.ro