Independenta orfevrilor “ Kel Inedan “
Artizanii tuaregi au propriile mituri legate de originea breslei lor, considerand ca uneltele ( ciocanul, clestele, nicovala) le-au fost daruite de catre Tatal Adam, iar profetul David le-a destainuit secretele topirii si prelucrarii metalelor.
Cea mai vehiculata dintre teoriile istorice, sustine faptul ca tuaregii din aceasta breasla au origini evreiesti, fiind descendentii a unor astfel de comunitati care au populat in evul mediu, vaile Souss si Draa din sudul muntilor Atlas precum si regiuni din Valea Uedului M’zab la nord de Tamanrasset.
Cu toate acestea, aspectul lor negroid si mai ales trasaturile faciale, distincte de ale tuaregilor-berberi, par a contrazice aceasta teorie.
O alta teza sustine faptul ca acesti artizani au ca origine o straveche populatie negroida, care traia in acest areal geografic inainte de sosirea berberilor.
Pana la mijlocul secolului al XX-lea, orfevrii tuaregi numiti Enad (singular) sau Inedan (plural) s-au situat pe un loc aflat la baza piramidei sociale din cadrul comunitatilor tribale berbere.
In acele vremuri, statutul lor social nu era la fel de smerit ca cel al scavilor, dar au fost tratati ca vasali ai nobilimii formate din razboinici si lideri religiosi (Marabout). Cu toate acestea, la fel ca majoritatea relatiilor sociale din aceasta lume veche, feudala, artizanul a fost legat de superiorii si inferiorii sai prin relatii de reciprocitate, care au facut ca fiecare clasa sociala sa fie indispensabila pentru supravietuirea intregului.
Pentru ca in societatea tuarega, bijuteriile se tranzactionau exclusiv prin intermediul unor schimburi cu alte bunuri, fara a avea acces la bani, artizanii erau dependenti de grupurile sociale dominante.
Artizanii tuaregi nu realizau numai bijuterii, fiind insarcinati sa confectioneze incaltaminte, corturi, unelte si accesorii vestimentare. In schimbul acestora ei primeau alimente si animale.
In societatea traditionala au fost atat mestesugari nomazi cat si sedentari. Artizanul nomad care traia in tabara unui nobil , calatorea cu acesta de la o pasune la alta impreuna cu intreaga sa familie. El realiza un numar foarte mare de bunuri indispensabile acestuia, primind in schimb potectie, produse alimentare, mei, lapte, zahar, ceai si imbracaminte.
Conform etnologului elvetian, Jean Gabus ( 1908-1992 ) , ”lista de preturi” a unui artizan din regiunea Hoggar din sudul Algeriei, avea aceste repere :
1 pandant-amuleta tchérot = 1 camila tanara
2 inele = 1 pui de capra
1 lacat mic = 1 tap
1 pandant-amuleta tchérot = 1 camila tanara
2 inele = 1 pui de capra
1 lacat mic = 1 tap
Pentru a-si proteja secretele breslei, artizanii au inventat un limbaj propriu ( Tenet ), aceasta ”armura” lingvistica fiind folosita numai in prezenta non-artizanilor.
Desi erau considerati o clasa sociala inferioara, relatiile artizanilor cu restul societatii tuarege era una ciudata, chiar unica in aceasta parte a lumii. J. Gabus povesteste cum uneori, artizanii au devenit prieteni de incredere si consilieri ai sefilor clanurilor sau a altor persoane nobile, fiindu-le cerut sfatul atunci cand acestia aveau de perfectat acorduri diplomatice sau urmau a negocia pretul si zestrea unei mirese. Astfel, artizanii au dobandit libertatea de a-si exprima propriile opinii, fiind respectati de cei bogati si puternici.
De asemenea, Inedan erau responsabili cu pastrarea traditiilor folclorice orale, iar ca muzicieni erau solicitati pentru a performa in cadrul ceremoniilor matrimoniale.
In anii 1940- 1950, atunci cand Jean Gabus si-a desfasurat activitatea de documentare, se putea observa inceputul unei schimbari a statului social al artizanilor tuaregi.
Inedan se bazau mai mult pe tranzactii in numerar si mai putin pe vechiul sistem de troc. In acest mod, artizanul devenea mai putin dependent de nobili, iar veniturile realizate ii permiteau ascensiunea spre o alta clasa sociala.
Acest aspect a fost posibil datorita interventiei colonizatorilor francezi, care limitand accesul nobilimii la arme, au scazut puterea si influenta acesteia asupra claselor inferioare.
In aceasta perioada, Inedan au avut si o noua piata de desfacere , vanzand turistilor care nefiind familiarizati cu pretul marfurilor in desert, erau dispusi sa plateasca mai mult decat un localnic.
In anii 1950, in Tamanrasset, Agadez si Timbuktu s-au deschis primele boutique-uri in care se vindeau bijuterii realizate de breasla ”Kel Inedan” formata din artizani asociati in cooperative mestesugaresti.
La inceputul anilor 1960, odata cu obtinerea independentei fata de Franta, in teritoriile tuarege au aparut noi oportunitati si pana la sfarsitul anilor 1970, primii comercianti tuaregi au izbutit sa ajunga si pe pietele internationale.
In prezent, asociatiile de artizani isi permit ca alegand o persoana de incredere, sa trimita in Europa sau in America de Nord, un reprezentant international care sa vanda sau sa prezinte aceste bijuterii in cadrul targurilor si festivalurilor tematice.
Astfel, de la statutul de vasali ai unei clase nobiliare, o buna parte din acesti talentati orfevrii tuaregi au dobandit independenta economica indispensabila unei libertati depline.
Autor : Neagu C. Andrei, manager ArtAntik.ro
Surse: documentare orale – din povestirile unor artizani tuaregi
Bibliografie: Jean Gabus – ” Contribution à l’étude des bijoux touaregs ” –
Neuchâtel, Bibliothèques et musées–Ville de Neuchâtel, 1971
Neuchâtel, Bibliothèques et musées–Ville de Neuchâtel, 1971
Surse online: saharan arts.com
foto & video: Anca & Andrei Neagu – septembrie 2015
montaj video si editare web : Vanesa Georgiana Bordeianu
drepturi de autor rezervate © ArtAntik.ro. I.I. Neagu Cornel-Andrei